Alt Experiment Coca-Cola (Hi-Speed)

M-am decis sa continui pe tema expunerilor foarte scurte; am zis de data asta sa duc totul in extrem si sa creez ceva total bombastic si colorat. Imaginea rezultata nu a existat niciodata, fiind efectul imbinarii a mai multor cadre trase in timp (nici nu cred ca este posibil ca asa un cadru sa fie tras dintr-o singura expunere, sau poate foarte greu, implicand controlul multor elemente fizice cu o mare rigurozitate).

Am tras aproximativ 30 de cadre, iar compozitul e rezultatul a vreo 25 dintre ele, dupa o munca de photoshop de cateva ore incluzand vreo 3 crashuri si vreo 2 mesaje de OUT OF MEMORY. Asta, in ciuda faptului ca am 8g de ram, un fisier PSD cu 30 de imagini de apx 5700 x 3600 (ceva de genu) si mastile aferente, in 16 biti de culoare per canal, isi spune bine cuvantul asupra resurselor. Recomand o rezolutie mult mai mica pentru cei ce vor sa incerce, mai ales pentru cei ce nu au sistem de operare in 64 biti.

Singurul lucru alterat la fotografie este saturatia selectiva (no shit, Einstein). Imaginea NU are sharp adaugat in nici un fel, in afara celui adaugat de presetul standard din EOS. La fel ca in celalalt post, am inclus si EXIF-ul, in caz ca e cineva interesat.

2 blitz-uri Canon 580EX II; expunere de aproximativ 1/20.000 din secunda, asta tinand cont de viteza de sincronizare a celor 2 blitz-uri, pe care din pacate nu le pot declansa simultan, decat wireless prin master-slave, ceea ce creaza un lag. In imagine se vede clar lagul- pe unul dintre cele 3 cuburi de gheata din partea de sus (Nu este motion blur, sunt doar 2 expuneri foarte apropiate ca timp). Exista un master-switch la care se leaga cele 2 blitz-uri prin fir, declansandu-se ambele instantaneu, dar nu am gasit de cumparat asa ceva, din simplu motiv ca lumea nu este interesata sau nu are nevoie, pentru ca dracia nu este tocmai conventionala fotografic.

Eye-Candy

Later Edit: Hmm… din pacate nu s-a pastrat EXIFul, pentru ca a trebuit in final sa schimb color space-ul pentru jpeg. Oricum am tras pe intuneric cu 135 la f/16, 10 secunde expunerea pe aparat, iso 400 si blitz-urile la 1/64.

Experiment

Continuand in tema expunerilor foarte scurte, am mai facut un experiment aseara cu o sticla de Coca Cola Zero.

Am folosit 2 blituri Canon 580EX II sincronizate prin Master-Slave si trase expuneri multiple; singurul element mobil din fotografie este lichidul. Sticla stand pe loc, am asamblat fotografia in Photoshop si am pastrat elementele care mi s-au parut mai interesante.

Per total a iesit foarte bine, desi s-ar mai fi putut lucra la diferite imbinari de lichid. Nu am stat prea mult pe ea, deoarece nu post-procesarea era testul, ci expunerile foarte scurte.

Mi se pare foarte interesanta combinarea de lumina calda cu lumina rece. Bineinteles ca a trebuit sa pictez lumina, deoarece nu am folosit filtre pe blituri, lumina in fotografiile initiale fiind neutra.

De asemenea, am observat incredibila definitie a celor 21 de megapixeli de pe canon 5d mark II. Am reusit sa scot O GARLA de detalii din expunere care nu erau vizibile, fara noise adaugat. Jos palaria.

Am adaugat fotografia cu EXIFul intact si la o rezolutie de 1200 pixeli latura mare, ca sa se mai observe putin din detalii. Expunere de apx 1/32.000. Dati click pe imagine pentru cea originala, pt ca cea de mai jos e crunch-uita si se vede urat de tot.

Coca-Cola Zero

Hi-Speed 2

(continuare)

Uitandu-ne putin la istoria camerei de filmat si de fotografiat, observam ca expuneri foarte scurte si viteze foarte mari de cadre pe secunda, au fost obtinute cam de pe la inceputul secolului XX.

De remarcat faptul ca primele camere de mare viteza (cca 1929), trageau pelicula de 16mm cu peste 1000 de cadre pe secunda, toate angrenajele fiind mecanice. Primele expuneri inimaginabil de scurte au fost fost realizate de Harold Edgerton, profesor la MIT, in vederea observarii explozilor nucleare (cca 1940) in primele momente ale detonarii.

Instrumentul care realizeaza o astfel de expunere se numeste camera rapatronica, iar obiectivul este format dintr-un cilindru, un ansamblu de lentile si 2 filtre cu unghiul de polarizare al luminii pozitionat la 90* unul catre celalalt, pentru a bloca toata lumina care ar expune filmul fotografic; intre cele 2 filtre se afla o “celula Kerr”, derivata din efectul Kerr care este o schimbare in refractia unui material dupa ce a fost supus unui camp electric. Celula este ca o bobina foarte mica formata dintr-un nucleu lichid de nitrobenzen si dotat cu electrozi foarte mici, care in momentul declansarii actioneaza ca un obturator (aplicand un camp electric electrozilor, se schimba propietatzile de polarizare ale nitrobenzenului, rotind planul de polarizare  si permitind luminii sa treaca prin al doilea filtru, astfel incat sa impresioneze filmul cateva nanosecunde).

Nu stiu exact daca filmul folosit este vreun proces special sau pelicula simpla. Nu sunt sigur nici cum mecanismul de declansare al camerei este sincronizat cu detonarea. Aceste cadre sunt trase intre 1 si 40 de milisecunde dupa detonare.

Observam ca de-a lungul istoriei au fost inventate o sumedenie de tehnici de a trage cat mai multe cadre pe secunda, sau de a obtine expuneri cat mai mici; tehnici cu avantaje si dezavantaje, tehnici ce au fost dezvoltate sau abandonate. Motivul pentru care io cred ca aceste tehnici nu sunt disponibile amatorului-profesionist este ca necesita o foarte puternica iluminare si majoritatea echipamentelor necesare fiind high-end, costa foarte mult si sunt costisitoare ca ingrijire si folosire. Cu cat timpul de expunere devine mai mic, cu atat trebuie mai multa lumina, intrand in calcul si suprafata ce trebuie iluminata. Problema este ca pentru o filmare cu multe cadre, trebuie o lumina puternica si continua, element ce duce la o incalzire ingrozitoare a reflectoarelor. De exemplu luminile de la un test de coliziune dintre 2 autovehicule filmat cu foarte multe cadre pe secunda, se aprind doar pentru aproximativ 5 secunde, cat dureaza testul, altfel s-ar arde. Cat despre lumina necesara unei expuneri fotografice foarte scurte, ea nu este nevoie sa fie continua, dar conteaza foarte mult ce timp de raspuns si ce intensitate are in acest timp de raspuns, si cum este folosita in raport cu obturatorul daca acesta intra in calcul, etc.

Ziceam in postul trecut ce ar trebui facut ca sa obtinem cu o camera relativ obisnuita expuneri foarte scurte, peste capacitatea aparatului de declansare a obturatorului, si incheiasem prin a spune ca trebuie sa inlaturam obturatorul. Sincer asta este un truc foarte vechi in arsenalul fotografilor. Cum adica sa inlaturam obturatorul? Simplu. Il eliminam din calculul expunerii si nu ne folosim de el, prin expunere pe BULB sau pe expunere lunga.

Toata nebunia poate fi facuta cu orice aparat si minim un blitz extern. Atat. Bineinteles ca exista echipamente specializate pentru sincronizare la mare viteza, dar credeti-ma, nu va puteti apropia de ele ca pret; nici macar nu incercatzi sa le cautati (Vezi unilux).

Pentru cadrele care le-am tras zilele astea va mai trebuie un background care poate fi orice fel de panza si un loc unde sa puteti face mizerie si baltoaca:)

Deci. Se pune aparatul pe un scaun, se trece pe focus manual, se focalizeaza corect, se seteaza pe manual; in functie de expunere, care trebuie sa fie macar 5 secunde ca sa ai timp, se seteaza diafragma (tragand cateva teste de proba cel mai simplu, pana se ajunge la expunerea dorita) si se face intuneric bezna (cel mult se pastreaza lumina de la telefonul mobil pentru ghidaj). Se declanseaza aparatul, se arunca-n toate directiile cu apa sau ce vreti si se expune cu blitz-ul in momentul dorit. Gata.  Tocmai ati facut o expunere foarte scurta.

Acesta este un sistem basic dar foarte eficient si ieftin. Pentru rezultate bune, folositi un blitz nikon sau canon de la 1/32 in jos din puterea lui maxima. In postul anterior aveti timpii aproximativi de expunere. In principiu puteti sa faceti voi un setup care va place si sa experimentati cu ideile proprii. Va mai dau o idee. Nu este mot-a mot sa fie intuneric bezna. Prin expunerea lunga puteti crea un efect de background foarte frumos, iar in ultima secunda poc lichidul si un blitz pe el. Nu va rezumati doar la lichide. Asta imi place mie personal. Puteti face o expunere luuunga noaptea pe bulevard, iar in ultima secunda de expunere va bagati in cadru si va datzi cu blitzu’n ochi 🙂 si iese un cadru care altfel nu are cum sa iasa decat photoshop, si nu iese la fel de bine.

Momentan cam atat. Va las in compania fotografiilor de le-am tras aseara. Ma retrag in baia proprie pentru mai multe experimente FOTOGRAFICE. Azi e noaptea cu oglinda :D, si nu.. nu fac spiritisme.

Pe data viitoare.

PS: Am uitat mai sus sa adaug ca un setup mai avansat contine declansatoare speciale de blitz, cele mai populare fiind de sunet; nu sunt nici prea complicate de construit si nici prea scumpe; de exemplu se pot folosi in cazul unui balon fotografiat cand se sparge; declansatorului i se poate schimba pozitia, putand astfel fi controlat momentul descarcarii blitului, obtinandu-se o imagine diferita de fiecare data.

PPS: Majoritatea obturatoarelor din aparatele standard de fotografiat sunt mecanice, sau electronice de slaba calitate si mai mult de 1/8000 maxim nu vor declansa, asa ca cea mai la indemana metoda de a realiza expuneri foarte scurte este cea descrisa mai sus. Folosirea unui blitz de studio chiar si de-o calitate superioara nu este indicata pentru ca au timp de iluminare mult mai mare decat blitz-urile cu montura de aparat canon sau nikon.

Hi Speed!

fotografie cu sincronizare blitz de mare viteza.

M-am pus sa studiez putzin problema. Sapand din ce in ce mai adanc, lucrurile au devenit mult mai complicate decat realizam. In termeni umani: conteaza mult daca obturatorul este mecanic sau electronic. Surfand pe internet am gasit multe teste facute cu tot cu explicatii si matematica aferenta, dar sunt date mult prea avansate pentru mintea mea actuala. Este foarte interesant domeniul si merita persistat pe el.

Deci majoritatea DSLR-urilor au obturatorul mecanic. Asta ce inseamna? Ca este format din 2 lamele metalice foarte fine care se misca in directii opuse in momentul cand e declansat aparatul cu mecanismul aferent, astfel expunand filmul sau senzorul electronic secvential la lumina. (tin minte ca la zenitul meu vechi, obturatorul era format dintr-o perdea din panza neagra -total nepractic dar ieftin- motiv pentru care s-a si defectat ireparabil dupa ceva vreme).

Acum blitzul devine elementul cheie. Ceea ce eu nu stiam sau nu realizasem, este ca blitzurile nu dau lumina cu intensitate diferita la declansare, ci difera TIMPUL de iluminare in functie de setari. Nu am realizat niciodata asta pana acum. Deci un blitz cum este EX 580 II de la Canon, la intensitate maxima, iluminarea se intampla la a mia parte din secunda sau mai bine zis la milisecunda. Folosit standard, cu setari standard sau auto, in medie, iluminarea se face cam intr-a 10.000a parte din secunda. Este fascinanta treaba. Dar in momentul asta probabil va intrebati de ce majoritatea DSLR-urilor sau SLR-urilor sincronizeaza obturatorul cu blitzul la maxim a 250a parte din secunda?  are de a face cu mecanica obturatorului; acele 2 lamele NU se deschid instantaneu. Deci viteza de sincronizare este viteza maxima a obturatorului in care acesta expune suprafatza fizica totala a senzorului sau a filmului la lumina blitzului. Recomand pentru o mai buna intelegere sa intrati pe site-ul lui Ken Rockwell, unde explica mult mai amanuntit tot procesul mecanic si problemele ce intervin in diferite situatii, dar trebuie citit articolul de cateva ori ca sa aiba sens :).

Iata timpii de raspuns al unui blitz precum 580EX

1/1050 sec. at M1/1 output
1/1100 sec. at M1/2 output
1/2700 sec. at M1/4 output
1/5900 sec. at M1/8 output
1/10900 sec. at M1/16 output
1/17800 sec. at M1/32 output
1/32300 sec. at M1/64 output
1/41600 sec. at M1/128 output

deci la 1/128 timpul teoretic de expunere este de aproximativ 20 de microsecunde. Dar ce inseamna asta? Hai sa vedem clar un exemplu:Luam un polizor circular a carui viteza de rotatie o stim sau o calculam prin sunet (analizam cu un osciloscop frecventa emisa de rotatia discului). Sa zicem ca are 500 rotatii pe secunda. Ce inseamna asta mai exact? Adica discul efectueaza o misare de rotatie completa (360*) in a 500a parte dintr-o secunda. Bun. Deci asta inseamna ca daca fac o poza cu 1/500 dintr-o secunda, discul va arata clar in centru si ca o mare pata in extremitatzi deoarece el a efectuat in timpul asta 360 de grade. Calculand mai departe, rezulta ca daca vreau sa prind intr-o fotografie discul aproape oprit, ar trebui sa folosesc un timp de expunere de peste 1/180.000. La 1/180.000 discul s-ar misca un singur grad, si tot am obtine o mica pata pe latura externa a discului.

Dar hai sa luam un exemplu in extremis de data asta. Freza dentistului 🙂 care are peste 500.000 de rotatii pe minut. Asta inseamna ca pe secunda are apx. 8000 de rotatii. Deci viteza teoretica cu care trebuie fotografiata ca sa para aproape nemiscata este de aprx.  1/3.000.000 (0,33µs). Am spus viteza teoretica, deoarece freza avand o suprafata foarte mica, poate fi pacalita si cu o expunere mult mai lunga. Depinde si de dimensiunea fizica a obiectului fotografiat, cat si de distanta. Daca ar fi fotografiata cu un macro puternic, atunci n-are mai merge pacalita.

O mashina de formula 1, sa zicem ca se deplaseaza cu 300km pe ora, sau 5km pe minut, sau 80m/s. Tot una e. La 1/100 expunere, mashina ar circula 0.8m (80cm), iar la 1/1000 ar face apx 0,08m, sau 8cm. Deci scapam relativ ieftin cu fotografia de F1. No problems here; (nu am luat in calcul si distanta focala sau distanta fizica intre mashina si fotograf, sau conditile de iluminare etc, cazuri in care se complica lucrurile).

Unde vreau sa ajung… Ca orice in lume, si sincronizarea de mare viteza este relativa, dupa cum am putut vedea si in exemplele de mai sus. Dar pana si pe aparatele profi, obturatorul nu e mai rapid de 1/8000 din secunda. Si mai rau, blitzul nu sincronizeaza decat la 1/250. Cum apucam matza de coada? Majoritatea DSLR-urilor, ofera azi posibilitate de sincronizare a blitului si la viteza mare. Dar din pacate acest “feature” este mai mult o campanie de marketing, el fiind in realitate un truc plin de probleme si dezavantaje; unul din ele fiind chiar blitzul care, folosind in acest mod, se descarca la putere maxima consumand multa baterie si timp de reincarcare, iar lumina rezultata este foarte slaba. Asta pentru ca  in orice timp dat din expunere, doar o fractiune din lumina rezultata ajunge pe senzorul aparatului.

Asa ca ce e de facut? Simplu. Eliminam variabile din ecuatzie. Si ce variabila e mai buna de eliminat decat obturatorul in sine? 🙂 Deoarece cum am vazut mai sus, viteza de descarcare a unui blitz este de aproape 6 ori mai mare, decat viteza obturatorului.

Mai e mult de spus. Va las sa cercetati problema pana data viitoare, cand vom continua discutia. Iata in continuare cateva cadre trase asta seara cu diferite solutzii combinate ad-hoc (apa, lapte, sirop, cerneala). Data viitoare va spun si cat de simplu sunt de facut si materialele necesare.