Alt Experiment Coca-Cola (Hi-Speed)

June 1, 2009

M-am decis sa continui pe tema expunerilor foarte scurte; am zis de data asta sa duc totul in extrem si sa creez ceva total bombastic si colorat. Imaginea rezultata nu a existat niciodata, fiind efectul imbinarii a mai multor cadre trase in timp (nici nu cred ca este posibil ca asa un cadru sa fie tras dintr-o singura expunere, sau poate foarte greu, implicand controlul multor elemente fizice cu o mare rigurozitate).

Am tras aproximativ 30 de cadre, iar compozitul e rezultatul a vreo 25 dintre ele, dupa o munca de photoshop de cateva ore incluzand vreo 3 crashuri si vreo 2 mesaje de OUT OF MEMORY. Asta, in ciuda faptului ca am 8g de ram, un fisier PSD cu 30 de imagini de apx 5700 x 3600 (ceva de genu) si mastile aferente, in 16 biti de culoare per canal, isi spune bine cuvantul asupra resurselor. Recomand o rezolutie mult mai mica pentru cei ce vor sa incerce, mai ales pentru cei ce nu au sistem de operare in 64 biti.

Singurul lucru alterat la fotografie este saturatia selectiva (no shit, Einstein). Imaginea NU are sharp adaugat in nici un fel, in afara celui adaugat de presetul standard din EOS. La fel ca in celalalt post, am inclus si EXIF-ul, in caz ca e cineva interesat.

2 blitz-uri Canon 580EX II; expunere de aproximativ 1/20.000 din secunda, asta tinand cont de viteza de sincronizare a celor 2 blitz-uri, pe care din pacate nu le pot declansa simultan, decat wireless prin master-slave, ceea ce creaza un lag. In imagine se vede clar lagul- pe unul dintre cele 3 cuburi de gheata din partea de sus (Nu este motion blur, sunt doar 2 expuneri foarte apropiate ca timp). Exista un master-switch la care se leaga cele 2 blitz-uri prin fir, declansandu-se ambele instantaneu, dar nu am gasit de cumparat asa ceva, din simplu motiv ca lumea nu este interesata sau nu are nevoie, pentru ca dracia nu este tocmai conventionala fotografic.

Eye-Candy

Eye-Candy

Later Edit: Hmm… din pacate nu s-a pastrat EXIFul, pentru ca a trebuit in final sa schimb color space-ul pentru jpeg. Oricum am tras pe intuneric cu 135 la f/16, 10 secunde expunerea pe aparat, iso 400 si blitz-urile la 1/64.


Experiment

May 28, 2009

Continuand in tema expunerilor foarte scurte, am mai facut un experiment aseara cu o sticla de Coca Cola Zero.

Am folosit 2 blituri Canon 580EX II sincronizate prin Master-Slave si trase expuneri multiple; singurul element mobil din fotografie este lichidul. Sticla stand pe loc, am asamblat fotografia in Photoshop si am pastrat elementele care mi s-au parut mai interesante.

Per total a iesit foarte bine, desi s-ar mai fi putut lucra la diferite imbinari de lichid. Nu am stat prea mult pe ea, deoarece nu post-procesarea era testul, ci expunerile foarte scurte.

Mi se pare foarte interesanta combinarea de lumina calda cu lumina rece. Bineinteles ca a trebuit sa pictez lumina, deoarece nu am folosit filtre pe blituri, lumina in fotografiile initiale fiind neutra.

De asemenea, am observat incredibila definitie a celor 21 de megapixeli de pe canon 5d mark II. Am reusit sa scot O GARLA de detalii din expunere care nu erau vizibile, fara noise adaugat. Jos palaria.

Am adaugat fotografia cu EXIFul intact si la o rezolutie de 1200 pixeli latura mare, ca sa se mai observe putin din detalii. Expunere de apx 1/32.000. Dati click pe imagine pentru cea originala, pt ca cea de mai jos e crunch-uita si se vede urat de tot.

Coca-Cola Zero

Coca-Cola Zero